duminică, 27 februarie 2011

Cărticica cu povești











Copilul - minte ageră, fire zburdalnică, trebuie apropiat de miracolul cărții încă de mic. Vârsta școlarității este vârsta imaginației, a fanteziei, a visării și a jocului. Adus în bibliotecă, împrietenit cu lumea minunată a cărților i se va trezi interesul și dragostea pentru citit.
Prichindeii clasei I B, însoțiți de doamna învățătoare Carmen Tudose, de doamna bibliotecar școlar Ecaterina Popa și de părinți au venit la bibliotecă pentru a face ” o călătorie prin suflete, gânduri și frumuseți” cum spunea Mihail Sadoveanu.
Au urmărit ppt. ” Cine este personajul?”, au participat activ și au răspuns corect la întrebări spre bucuria doamnei învățătoare și a părinților. La ora de desen au colorat diferite planșe cu personaje din povești, iar lucrările au fost expuse în mici expoziții la biblioteca comunală și la cea școlară.
Drept răsplată au vizionat povestea video ” Degețica”.
Am speranța că aduse în atenția părinților și a elevilor, cartea și biblioteca, vor contribui la redescoperirea lecturii ca o plăcere, ca un izvor de cunoaștere.

luni, 14 februarie 2011

Luna ianuarie, o lună bogată în evenimente culturale







Ziua de 15 ianuarie a fost declarată ” Ziua Culturii Naționale”.



Și iată că luna ianuarie, o lună bogată în evenimente culturale a debutat cu aniversarea lui Mihai Eminescu. Elevii clasei a IV-a A sub îndrumarea doamnei învățătoare Chirănuș Tatiana au prezentat un program artistic, recitând din poeziile marelui poet.



La 24 ianuarie în cadrul activității ” 24 Ianuarie - Ziua cea mare a veacului” elevii prezenți în bibliotecă au vizionat prezentarea power-point ” Unirea Principatelor ”. Cu acest prilej am folosit videoproiectorul donat de Biblionet în luna decembrie.



Sfârșitul lunii a fost dedicat lui Caragiale. Prichindeii din clasaI B, însoțiți de doamna învățătoare Tudose Carmen, de doamna bibliotecară Popa Ecaterina și elevii clasei a IV-a A îndrumați de doamna învățătoare Chirănuș Tatiana au venit iarăși la bibliotecă.



Li s-a prezentat un power-point cu viața și activitatea marelui dramaturg I.L.Cragiale. Pentru a-și fixa mai bine lectura schiței ”Vizită” am folosit o lecție - suport bazată pe întrebări din schița respectivă. A fost o lecție atractivă, copii întrecându-se în răspunsuri. La finalul activității elevii clasei a IV-a A au prezentat un moment artistic intitulat ” Omagiu scriitorului Caragiale”.