duminică, 7 noiembrie 2010

Satul și graiul lui nemuritor
















„Eu cred că veșnicia s-a născut la sat.” Lucian Blaga

Păstrător al virtuților noastre și al istoriei, leagăn al artei milenare, satul ne e rădăcina, taina, temelia.
Cunoscând locul unde ne-am născut, unde am copilărit, unde au trăit bunii și străbunii noștri,unde ne-am bucurat de farmecele copilăriei vom putea să fim mai buni, mai înțelepți, mai iubitori de cultură și de oameni. Sate cărora le-au dat eternitate copii de odinioară, marii noștri savanți din diferite domenii sau marii oameni de cultură.
Elevii clasei a IV-a A însoțiți de doamna învățătoare Tatiana Chirănuș și doamna bibliotecară Ecaterina Popa au petrecut o minunată oră la bibliotecă vizionând prezentarea power-point „Satul și graiul lui nemuritor.” Realizarea acestui material a fost posibil datorită echipamentului IT primit în cadrul programului Biblionet-lumea în biblioteca mea. Satul ca așezare administrativă, poziție geografică, cu tradițiile și obiceiurile lui au fost momente de încântare. Au aflat multe lucruri legate de locul natal și au rămas plăcut impresionați de informațiile primite. După terminare activității am mers la monumentul eroilor din comună. Am citit numele eroilor înscrise pe plăcile comemorative. Fiecare era curios să audă numele lui de familie și nerăbdător în același timp să ajungă acasă și să-și întrebe bunicii dacă acel erou este ruda lor.
Activitatea a fost o continuare a unui șir de alte acțiuni dedicate satului. Au vizitat Muzeul Țăranului Român din București și casa tradițională „Vatra cu Dor” din Șivița, iar sub îndrumarea actorului și artistului popular Paul Buța deprind tainele jocului popular.


joi, 4 noiembrie 2010

Toamnă bogată

Toamnă.Anotimp de vis, de adâncă frumusețe și de mare bogăție.Grădinile își dau uriașa recoltă de crizanteme și dumitrițe. Gutuii sunt plini de roade aromate și parfumate. Pere, mere, nuci, struguri toate umplu tarabele și cămările .Grămezi mari de de ardei, roșii, vinete, ceapă, conopidă și varză le stau alături. Este un minunat pastel de toamnă. Mii de culori ne încântă privirea.


Toate aceste bogății le-am adus și la bibliotecă și am realizat o frumoasă expoziție. Participanții, elevii din clasele I B și a IV-a A, coordonați de doamnele învățătoare Carmen Tudose și Tatiana Chirănuș și bibliotecarul școlar Ecaterina Popa.

Elevii au vizionat prezentări power-point, au colorat pe fișe de lucru și au recitat poezii dedicate anotimpului de toamnă.

marți, 28 septembrie 2010

Biblioteca și criza

Nu credeam vreodată că am să fiu așteptată, înainte de începerea programului, să deschid la bibliotecă. Dar s-a întâmplat în această vacanță. Acest lucru s-a datorat programului Biblionet - lumea în biblioteca mea.M-am bucurat zilnic de lucrurile mărunte, începând de la bucuria și voioșia copiilor, care au călcat zilnic pragul bibliotecii pentru a se juca, pentru a viziona desene animate, pentru a colora, pentru a împrumuta o carte, până la pensionarul care aștepta cu emoție să vadă dacă a mai primit o veste de la cei dragi plecați departe.

Uneori bucuriile sunt umbrite de tristețe. Începutul toamnei a debutat prin reducerea programului de funcționare la două zile pe săptămână, timp de aproximativ o lună și jumătate(și nu ar fi prima dată). Iar ca tacâmul să fie complet, se zvonește ca sediul bibliotecii să fie mutat din centrul de comună în satul Șivița. Veți spune că și acolo sunt oameni. Da, așa este, dar spațiul care se pune la dispoziție este mic și departe de școală. Departe de cei care au nevoie de informație.

Dar cine mai are nevoie de oameni informați?

duminică, 22 august 2010

Monografia comunei Tulucești

Comuna Tulucești se înscrie în aria comunelor pericarpatice, cu așezare preponderentă în zona de câmpie și luncă. Formată din satele Tulucești, Șivița și Tătarca este situată în partea cea mai de est a sudului Moldovei. În cadrul județului Galați - din care face parte - este situată în partea de sud-est a județului, la 12 km de municipiul Galați. Satul Tulucești este atestat la 11 aprilie 1552, când Giurgea Tulbă dăruiește mănăstirii Tazlău ” a treia parte din jumătate de sat Tulucești”.
Atestarea sigură a satului Tătarca este 29 aprilie 1552, când Ștefăniță Vodă dăruiește mănăstirii Tazlău satul ”Tătăreni de la Brateș”. Despre satul Șivița ne amintește un document din 3 aprilie 1588 când domnitorul Petru Șchiopul îl dăruiește mănăstirii Galata. Mai știm, de asemenea, că Petru Rareș a locuit o perioadă de timp în Galați împreună cu mama sa. Despre această perioadă circulă în tot sudul Moldovei o legendă prin care se spune cum că Petru Rareș ar fi cunoscut aici o tătăroiacă înaltă, bălană, cu păr negru ca pana corbului, cu o șuviță de păr alb ce-i pornea din frunte, către spate, până sub șolduri și căruia, în lungi plimbări sub clar de lună i-ar fi declarat: ” O Tătarcă cu Șuviță Frumușică Tulucești și Scânteiești ca o zână din povești”.Legenda se leagă de denumirea satelor Tulucești, Șivița, Frumușița și Scânteiești.
Sudul județului Galați , deci și comuna Tulucești, reprezintă o zonă cu o evoluție geologică foarte îndelungată. Această zonă prezintă două etaje structurale foarte diferite: un fundament cristalin și o cuvertură. Relieful actual al zonei este fluviatil de acumulare: câmpie fluvio-lacustră acoperită cu depozite loessoide, terase și luncă.
În linii generale, clima comunei este temperat-continentală, cu veri căldurase și ierni geroase.
Vegetația este reprezentată prin vegetație de stepă și silvo-stepă în nord-vest, iar valea Prutului este dominată de vegetație de luncă. Plantele întâlnite sunt: pirul, măturica, coada calului, lăptuca, toporașul păpădia, mușețelul. În râpe și povârnișuri întâlnim salcâmul și stejarul brumăriu.În luncă și în baltă găsim papura, stuful, plopul, salcia, nufărul galben. Animalele ce viețuiesc pe terenurile înalte sunt: popândăul, căprioara, vulpea, iepurele; cele specifice bălții sunt: nurca, bizomul. Dintre păsări găsesc bune condiții de hrană și înmulțire prepelița, fazanul, cioara, potânichea, ciocârlia.
Solul constituie un important factor geografic, dându-i omului posibilitatea de a-și produce hrană și cele necesare vieții. Se cultivă grâu, porumb, floarea-soarelui, sfeclade zahăr, legume. Suprafața agricolă de 5723 ha cuprinde următoarele categorii de folosință: 646 ha vie, 228 ha p
pășune și 4749 ha arabil.
Comuna Tulucești nefiind o puternică zonă folclorică, nu păstrează obiceiuri, mai vechi sau mai noi, care să aibă ceva deosebit în ele. Cu toate acestea amintesc câteva titluri: ”Căluianul”, ”Paparudele”, ”Moșoii”, ”Zorile”.
Referitor la bisericile existente astăzi pe teritoriul comunei menționez câteva aspecte: biserica din Tătarca este construită în anul 1810 și are hramul ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, biserica din satul Șivița este construită în anul 1881 și are hramul ”Adormirea Maicii Domnului”, iar biserica din Tulucești este construită în anul 1849 cu hramul ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.
Primele școli s-au înființat în Tulucești în anul 1863, în Șivița în 1865, iar în Tătarca în anul 1900. Grădinița de copii din Tulucești a luat ființă în anul 1940. Cu timpul s-au construit localuri tip ”Spiru Haret”. Învățătorii cu merite deosebitre au fost soții Tița și Ștefan Tutoveanu.
În primăvara anului 1937, un grup de învățători a înființat căminul cultural ”Petru Rareș”, iar în anul 1962 s-a început construcția căminului cultural. În anul 1951, pentru merite deosebite în activitatea culturală, comuna a primit diplome și premii. Între anii 1963-1983 s-au obținut premii cu formația de teatru, formația de mandoline. Dragostea de carte s-a manifestat de timpuriu în Tulucești. La cererea locuitorilor și a învățătorilor, Biblioteca Județeană ”V.A.Urechia” din Galați transferă, din fondul său propriu, carte la Tulucești, și în ziua de 15 martie 1924, se înființează filială a Bibliotecii Județene în această comună. Primul bibliotecar a fost învățătorul Chiriță Mândru. Acesta a alcătui și prima monografie a comunei care stă la baza actualei monografii.
În anul 1899 se înființează circumscripția sanitară din Tulucești, iar în 1906 circumscripția sanitară din Șivița, având moașă și agent sanitar. Din 1964 se înființează o farmacie.
Comuna Tulucești s-a înfrățit în anul 1996 cu localitatea Notre Dame de Bondevill din Franța. În acest fel s-a deschis drumul către o rodnică și frumoasă colaborare.
Comuna are în prezent o populație de 7587 de locuitori.
Specific omului și societății omenești este permanenta luptă pentru mai mult și mai bine, pentru dezvoltarea economică, pentru o cultură superioară și pentru cunoaștere. Actualul Consiliu Local are în vedere amenajarea drumurilor interioare din comună, igienizarea terenurilor de la marginea satelor, reamenajarea alimentării cu apă, distribuția gazului metan pentru încălzit.
Obiectivele turistice de pe raza comunei sunt următoarele: Casa tradițională ”Vatra cu dor” din satul Șivița este o gospodărie tradițională ce cuprinde camera cu război de țesut, atelier de olărit, de confecționat măști, de lemnărie, un chiler în care se află cuptorul de pâine. Inițiatorul acestui proiect este actorul și artistul popular Paul Buță. Inaugurarea acestui obiectiv a avut loc pe data de 18 iunie 2006. Herghelia reînființată în anul 1999 este un loc de agrement unde se pot lua lecții de călărie sau de echitație, se pot face plimbări pe ponei. Pădurea Gârboavele cu Grădina Zoologică și Casa Tradițională Românească. Lunca Prutului care face parte din parcul Național Lunca Joasă a Prutului Inferior ce reprezintă o prelungire a Rezervației Biosferei Delta Dunării.

vineri, 9 iulie 2010

Teatrul ... o lume, un întreg univers



Fenomen complex artistic, teatrul a fost din antichitate un sanctuar, un loc de comunicare cu divinitatea și natura, cu oamenii și cu societatea.În actor, copilul simte omul care-i dezvăluie taina înțelegerii textului, a transpunerii lui într-o lume de vrajă. Vizioanarea de spectacole este calea spre găsirea frumuseții contopirii noastre cu această lume minunată.

Elevii claselor a III-a A și a IV-a B însoțiți de doamnele învățătoare Tatiana Chirănuș, Carmen Tudose și bibliotecarele Vica Beșleagă și Ecaterina Popa au vizionat piesa de teatru pentru copii ”Fata babei și fata moșneagului”.

Biblioteca, fereastră deschisă spre viitor


În ziua de 23 aprilie, Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor, în cadrul Proiectului educațional ”Biblioteca - lumea misterioasă a poveștilor” am invitat elevii Școlii Gimnaziale Șivița la o întâlnire cu biblioteca. La activitate au participat și elevii din clasele a III-a A și a IV-a B însoțiți de doamnele învățătoare Tatiana Chirănuș, Carmen Tudose și bibliotecarul școlar Ecaterina Popa de la Școala Gimnazială Tulucești.

În cadrul acestei manifestări s-a prezentat biblioteca, precum și programul național ”Biblionet - lumea în biblioteca mea”.

Elevii Școlii Gimnaziale Șivița sub îndrumarea doamnelor profesoare Ani Baroni, Tatiana Iosef, Dorina Preda și Elena Ciupitu au prezentat un moment artistic dedicat cărții. Au cântat, au recitat poezii și au încântat spectatorii cu piesa de teatru ”Tinerețe fără ... să învețe și viață fără de ... carte”.

Ion Creangă și farmecul .... ”Amintirilor ”




Așa s-a intitulat activitatea desfășurată pe data de 1 martie 2010 la biblioteaca școlară din cadrul Școlii Gimnaziale Tulucești.

Elevii pregătiți de doamna învățătoare Tatiana Chirănuș au prezentat date biografice, fragmente din opera marelui scriitor, oprindu-se în mod deosebit asupra episodului cu ”furatul pupezei”. S-a organizat și o expoziție de carte.

Această activitate vine să întregească pe cele dedicate poetului Mihai Eminescu și marelui clasic I.L.Caragiale.

Programe de parteneriat

Permanenta colaborare a bibliotecii cu școala a fost concretizată prin încheierea unor parteneriate, care au drept scop cultivarea interesului pentru lectură , creșterea eficienței activităților și implicarea elevilor ca factori activi în viața comunității. În cadrul acestor parteneriate sunt cuprinse activități precum: expoziții cu temă dată, activități dedicate diferitelor evenimente culturale și istorice.
Obiectivele acestor parteneriate sunt: îmbogățirea universului de cunoaștere, dezvoltarea și cultivarea creativității literar-artistice, educarea abilității de a intra în relație cu ceilalți, planificarea, organizarea și desfășurarea unor activități comune.
Cu Școala Gimnazială Tulucești s-a încheiat Proiectul de Parteneriat Educațional ”Cultivarea interesului pentru lectură”, iar cu Școala Gimnazială Șivița Proiectul de Parteneriat Educațional ”Biblioteca - lumea misterioasă a poveștilor”.

miercuri, 7 iulie 2010

Calendarul activităților pe anul 2010

IANUARIE
”160 de ani de la nașterea marelui nostru poet Mihai Eminescu.”
”Unirea Principatelor Române oglindită în literatura română.”
”Să ne trăiești, nene Iancule!”

FEBRUARIE
”Un singur pământ” vizită la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii din Galați.

MARTIE
”Ion Creangă și farmecul ... ”Amintirilor.”
”Mărțișoare pentru mame.”.

APRILIE
”Paștele în credința noastră.”
”Biblioteca, fereastră deschisă spre viitor.”

MAI
”Teatrul ... o lume un întreg univers” vizionarea unei piese de teatru pentru copii.
”Pădurea - plămânul planetei”

IUNIE
”Povestea copilăriei mele.”

IUNIE - SEPTEMBRIE
”101 povești pentru vacanță”

OCTOMBRIE
”Toamnă bogată”

NOIEMBRIE
”Satul și graiul lui nemuritor”

DECEMBRIE
”1 Decembrie, ziua tuturor românilor.”
”Minunata poveste a lui Moș Crăciun.”

Prezentarea programului Biblionet

Biblionet este un program finanțat de fundația Bill & Melinda Gates în valoare de 26,9 milioane dolari pentru o perioadă de cinci ani care va facilita românilor accesul gratuit la informație, prin dezvoltarea unui sistem de biblioteci publice moderne în România. Prin cursurile de formare și tehnologia furnizată, Biblionet va ajuta bibliotecile să asigure servicii în comunitățile locale sub forma unui parteneriet între IREX, Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), autoritățile locale și naționale și bibliotecile din țară.
Lansarea a avut loc pe data de 23 aprilie 2009 și are drept scop sprijinirea bibliotecilor și bibliotecarilor cu tehnologie și formare pentru a putea oferi servicii mai bune comunității.
Obietivele acestui program sunt: furnizare de echipamente pentru biblioteci și software, astfel încât utilizatorii să aibă acces mai eficient la informare, pregătirea profesională a bibliotecarilor pentru utilizarea echipamentelor, astfel încât să poată asigura servicii mai bune utilizatorilor, sprijinirea asociațiilor bibliotecarilor pentru a reprezenta mai bine interesele bibliotecilor, asigurarea sprijinului guvernamental pentru durabilitatea programului.

Programul național Biblionet - lumea în biblioteca mea

Biblioteca comunală Tulucești prin programul Biblionet a primit în ziua de 07.01.2010, echipamente pentru a facilita accesul gratuit al utilizatorilor la internet. Echipamentele constau în 4 calculatoare, 4 camere web, 4 USB, 4 căști,imprimantă, scanner, router, cabluri de rețea. Reprezentantul IREX a fost însoțit în această deplasare de către d-na Cătălina Ciomaga și d-nul Liviu Dediu, reprezentanții Bibliotecii Județene V.A.Urechia” Galați. Valoarea totală a echipamentelor donate bibliotecii în cadrul programului Biblionet este de 7.297,35 lei.

Biblioteca comunală Tulucești

Biblioteca comunală Tulucești se află situată în centrul comunei și este implicată în programul Biblionet